Lasitatea sau curajul de a trai
august 10, 2007 — georgiadoRecent am descoperit cu surprindere, dar si cu dezamagire, ca exista si oameni care isi refuza dreptul la fericire. Suna uimitor, nu-i asa? Cum ai putea sa intelegi o persoana care isi reprima toate pornirile, toate trairile si sentimentele pentru a face loc obligatiei, empatiei si unui fals sentiment de raspundere sociala?
Comportamentul unei asemenea persoane poate fi un subiect de meditatie intrucat sa te comporti impotriva firii si naturii tale nu este de ici-colea. Presupun ca necesita un efort considerabil.
Ce se intampla atunci cand suntem nevoiti sa alegem ratiune si simtire? Pana nu demult credeam ca sentimentele pot fi stapanite, dar nu si inlaturate. Pana nu demult, credeam ca fiecare om vrea sa fie fericit si ca face tot ce-i sta in putinta pentru a atinge acest deziderat. Pana nu demult, credeam ca daca intre doi oameni exista o legatura speciala, restul nu mai conteaza. Barfele, invidia sau dorinta de a te comporta asa cum se asteapta ceilalti ar trebui sa fie in plan secundar. Evident nu toata lumea are acesta viziune.
Ce fel de persoana este aceea care alege sa-si respecte “responsabilitatile fata de societate” in detrimentul propriilor sentimente? Poate fi acuzata de lasitate sau din contra ar trebui sa faca subiectul aprecierii noastre prin prisma sacrificiului facut? Sincera sa fiu, cred ca cine renunta la propria fericire doar pentru a nu infrunta oprobriul societatii face un sacrificiu inutil. Si mai cred ca inainte de oricine si de orice, prima responsabilitate pe care o avem in viata este fata de noi insine.
Cineva imi spunea ca intr-un final toate sentimentele inabusite vor gasi o cale sa iasa la suprafata si ca se vor manifesta pe neasteptate. La auzul acestor vorbe, replica mea a fost ca uneori s-ar putea sa fie prea tarziu. Spun asta pentru ca in timp ce o parte se lupta sa-si cenzureze sentimentele, cealalta incearca sa treaca peste suferinta si sa uite. Astfel, revelatia unuia ar putea insemna uitarea pentru celalalt.
Lasi sau nu, imi pare rau pentru cei care aleg sa renunte la fericire doar datorita unor prejudecati. In fond si la urma urmei, avem o singura viata si merita traita.
august 10, 2007 at 10:45 am
I-ai uitat pe cei care isi reprima sentimentele de dragul unui idealism prostesc. “Te iubesc dar nu esti femeia perfecta, cea pe care mi-o imaginez alaturi de mine.” Paradoxal nu-i asa?
august 10, 2007 at 11:02 am
Probabil titlul ar fi trebuit sa fie “lasitatea sau curajul de a simti” :).
Din pacate responsabilitatile fata de societate suna foarte vag. Care societate? Lumea, serviciul, prietenii, clubul de golf?
Apropo de prejudecati, tu ai putea sa iubesti un tigan, oricat de super om ar fi el?
august 10, 2007 at 11:51 am
Cred ca inainte sa ajung sa iubesc un tigan ar trebui sa trec peste prejudecati si sa-i acord o sansa (adica sa ies cu el in oras ca sa-mi pot da seama ca e super om). Odata ce mi-am dat seama ca e vorba de un om deosebit cu care m-as putea potrivi, restul nu ar mai conta.
august 10, 2007 at 1:24 pm
Imi plac optimistii … Undeva citeam ca depresivii sunt cei mai realisti oameni.
Insa nu cred ca ceea ce descri tu ar fi o renuntare la fericire de dragul conformismului. Poate “societatea” il face mai fericit decat persoana si nestiind o scuza mai buna zice si el asta.
Apropo, dragostea nu dureaza doar 3 ani, poate dura si mai putin, mult mai putin, dar si mai mult. Depinde de oamenii implicati in relatie.
august 10, 2007 at 2:03 pm
Ma intreb daca ceea ce ai citit tu despre depresivi nu era cumva opera unui depresiv
Uite, eu ma consider o persoana optimista, dar si realista in acelasi timp…In plus, nu cred ca a fi depresiv inseamna ca esti printre cei mai realisti.
“Poate “societatea” il face mai fericit decat persoana si nestiind o scuza mai buna zice si el asta”
1. Sa zicem ca e o scuza mai buna. K. In viziunea mea, vorbim tot despre lasitate. Un alt gen, dar pana la urma lasitate. Eu sunt genul care spune totul verde in fata. Mi se pare echitabil si absolut normal (stiu, totul este relativ, ceea ce e normal pentru mine, poate fi o anomalie pentru altul).
. 2. Sa zicem totusi ca e intr-adevar o renuntare la fericire. Si revenim la lasitate. Consider ca a face ceea ce vrei sau ce simti cu adevarat poate fi categorisit drept act de curaj atunci cand risti sa fii judecat de altii, de “prieteni”, de cunostinte pentru faptele tale.
In privinta duratei dragostei, nu pot decat sa fiu de acord cu tine 100%.
august 10, 2007 at 3:08 pm
Faza cu depresivii era luata de pe un site economic :). Mi s-a parut oarecum interesanta.
Vezi ce faci cu spusul verde in fata. Eu am avut mari probleme cu acest lucru.
P.S.: Poate poti sa adaugi articolul pe care l-ai scris pe blog-ul lui crisey. Mi s-a parut interesant.
august 10, 2007 at 3:51 pm
Articolul despre care vorbesti, Fidelitatea si sinceritatea in incompatibilitate?, se afla in sectiunea “Despre oameni”. A fost de altfel primul post pe care l-am publicat.
Stiu ca multa lume nu tolereaza spusul verde in fata, dar eu asa sunt si din punctul asta de vedere chiar nu vreau sa ma schimb.
august 10, 2007 at 4:08 pm
Tu accepti sa ti se spune verde in fata ceva? Sunt doar curios …
Uneori e bine sa alegi calea cea mai scurta dintre doua puncte, dar daca din cand o mai dai cotita ca sa mai indulcesti mesajul nu strica.
august 10, 2007 at 4:32 pm
Stii care e problema cu indulcitul? S-ar putea sa distorsioneze mesajul. Asa ca de cele mai multe ori prefer sa mi se spuna verde in fata, fara echivoc. Numai ca cele mai multe persoane nu manifesta aceeasi propensiune pentru sinceritate absoluta si directa ca mine. Astfel, conform principiului “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”, trebuie sa-ti spun ca foarte rar am intalnit persoane care sa-mi spuna verde in fata ceea ce gandesc.
august 10, 2007 at 4:39 pm
Probabil fiindca nu au intalnit prea multi care sa accepte …
august 10, 2007 at 4:47 pm
Este si o problema de echilibru. Poate mesajul devine mai acru decat ar trebui :).
august 10, 2007 at 7:02 pm
Interesante meditatiile internaute a oamenilor pierduti in fata evidentului. E frumos sa scrii din nou Biblia. Te citesc zilnic si ma faci zilnic sa zambesc, sau atras de “istoria secreta a ridurilor de la ochi”, cum scria un contemporan. Uite pe cineva cu aceleasi placeri ca tine: http://alinaprodanescu.blogspot.com/
succes.
mai 4, 2008 at 6:57 am
[...] (Georgiado, pe blogul sau: http://georgiad.wordpress.com) [...]