De cateva zile incerc sa gasesc raspunsul la o intrebare si deocamdata nu am un raspuns.  Inspirata de propria experienta, ma intreb si eu ce sa intampla cu romantismul intr-o relatie.  Eram ferm convinsa ca daca esti cu adevarat indragostita de partenerul tau, romantismul este un sine qua non al relatiei.  Din pacate, desi sunt indragostita, romantismul pare ca se pierde.  Nu pot decat sa concluzionez ca ipoteza mea nu e buna si ca mai bine caut o alta explicatie a fenomenului.

Am remarcat ca la inceputul unei relatii iti place foarte mult de partenerul tau.  Atat de mult, incat esti atent la tot ceea ce spune, ii faci toate mofturile, incerci sa o/il surprinzi cu cadouri mici/mari si nu stii cum sa iti petreci cat mai mult timp impreuna.  Si totusi, nu reusesc sa imi explic cum se face ca aceasta stare incepe sa se “evapore” la doar cateva luni de la acel mirific inceput. 

 Incet, incet, in loc sa va uitati la un film impreuna, tu iesi cu o prietena (asta in cel mai buna caz, altfel, esti in bucatarie la “aparat”), iar el se uita la meci.  In loc sa va plimbati, sa jucati tenis impreuna, sa mergeti la karturi, etc., va faceti planurile separat.  Planurile comune incep abia dupa ora 22, in “budoar”.  Acela este locul in care romantismul barbatilor ne-ar da pe spate.  Spun ne-ar da pentru ca, probabil, deja suntem, asa ca…mare lucru, nu se vede. 

In fine, parasesc ironia si ma intorc la lucruri mai serioase.  Am auzit de multe ori expresia “Uneori stai o viata langa un om si apoi ajungi la concluzia ca nu il cunosti”.  Am auzit-o atat de la barbati, cat si de la femei.   Desi toti o spun cu gravitate, nimeni nu sta sa mediteze nici macar 5 minute la ce inseamna acesta fraza.  Nu ma mira ca nu ajungi sa cunosti omul de langa tine daca tu stai si te uiti la meci, iar ea sta lipita de tine, cuminte si tacuta, asteptand sfarsitul meciului.  Nu ma mira ca nu ajungi sa-ti cunosti partenerul daca tot ce faceti in weekend este shopping la mall, un film la cinema, discoteca seara si sex/dragoste noaptea.  A-ti cunoste partenerul, a-ti duce relatia la un nivel superior fata de ce am descris mai sus, presupune un efort considerabil.  Si, nu numai ca este un efort considerabil, dar mai intai trebuie sa-ti dai seama ca esti la un nivel inferior si ca se poate mai mult de atat.  Inainte sa vrei sa cunosti, trebuie sa iti dai seama ca nu cunosti.  Ori, in ziua de astazi, superficialitatea domina foarte multe dintre relatiile de cuplu.  Oamenii cred ca daca stiu ce bautura prefera partenerul lor, asta inseamna ca se cunosc. 

Am cunoscut putine cupluri in care comunicarea, intelegerea reciproca si mai ales, respectul faceau parte din valorile relatiei.  De cele mai multe ori, respectul si stima se comunica in pat, departe de vazul lumii.  Din pacate, e mai cool ca in public, sa fii rece…”nemuritor si rece”, sa faci glume pe seama iubitei/sotiei decat sa o tii tandru de mana.  Femeile nu s-au lasat nici ele mai prejos.  Cu asa “efuziuni”, ele au invatat sa raspunda pe masura:  indiferenta, glumele si faimoasele mistouri toate acestea sunt la putere.  Saruturile, mangaierile sau chiar simplele atingeri ale partenerului in public au cazut in desuetudine. 

Nu spun ca vinovati de aceasta instrainare, de acest trist modernism al relatiilor de cuplu sunt doar barbatii.  In niciun caz.  O relatie este rezultatul a doi oameni (cel putin, ) si parerea mea este ca ai relatia pe care o meriti.  Lucrurile sunt asa cum sunt.  Poti sa le iei ca atare si sa te inveti cu ideea, cu situatia, sau poti sa faci ceva.  Orice, numai nu sta cu mainile in san.  

Englezii au o expresie: “to take for granted”, adica a considera ceva ca fiind normal, ca fiind gratis, daca vreti, desi nu suna tocmai bine in romana.  Poate ca odata ce ai “pus mana” pe partenerul tau sa incepi sa crezi ca e normal sa fiti impreuna, e normal sa iti faca toate mofturile, e normal sa incepi “dai din coate”, chiar daca sunteti doar voi doi in relatie.  Incepi sa crezi ca inainte de cuplu, trebuie sa fii tu.  Oare din cauza aceasta prefera barbatii sa iasa cu prietenii, sa se uite la meciuri, sa stea pe net, etc., decat sa se plimbe in parc cu iubita/sotia? (in locul plimbatului poate fi orice alta activitate, in afara de sex, caci pentru sex, de cele mai multe ori, barbatii renunta la aproape orice). 

Revenind la scenariul de baza, meciul e o singura data, baietii ies doar Joi saptamana aceasta, dar sotia sau prietena este acasa in fiecare seara.  In cuplurile cu copii, lucrurile nu difera foarte mult fata de ce am scris mai sus.  Poate ca tu, ca femeie, in loc sa te duci la o cafea cu o prietena, stai si ai grija de copil sau copii, daca esti norocoasa.  Sa nu uitam totusi ca primele indatoriri ale unei femei, “rostul lor pe lume”, asa cum i-am auzit pe baieti facand glume, este sa faca copii, sa ii creasca, si above all, sa faca de mancare. 

“Taking for granted“…Sa fie oare acesta motivul pentru care “fluturii de la stomac” incep sa zboare…cat mai departe? 

A fost o vreme cand chiar credeam in povesti cu finaluri fericite, credeam in iubire si in respectul reciproc.  Credeam in prezenta constanta a “fluturilor de la stomac” intr-o relatie…Ma intreb insa daca nu cumva ar trebui sa-mi redefinesc conceptul de relatie si sa-l mai adaptez la cerintele actuale.

Aseara, dupa ce m-am intors de la munca, am trecut pe la magazinul alimentar de vizavi cu gandul de a face cateva cumparaturi pentru a doua zi.  Mai intai am cumparat paine. Pana aici, totul in regula. 

Dupa care, mi-am dat seama ca trebuie sa-mi cumpar si ceva de la raionul de mezeluri. Cu strangere de inima, m-am indreptat spre vitrina frigorifica ticsita cu mezeluri, pastrame, cabanosi, etc.   Poate va intrebati de unde si pana unde strangerea de inima…ei bine, locuiesc in zona de doi ani si imi fac destul de des cumparaturile la acest magazin.  Au cam de toate si adevarul e ca e la indemana atunci cand nu ai chef sa stai la coada la supermarket.  Cu toate acestea, problema mea cu magazinul Marius este igiena care “domneste” la raionul de mezeluri.

Ma deranjeaza sa vad ca vanzatoarele de la mezeluri nu folosesc manusi sau, mai bine zis, folosesc doar una singura.  problema e ca deseori aceeasi mana cu care au incasat banii de la clientul anterior este folosita ulterior pentru a felia pastrama, pentru a lua cabanosii din vitrina, etc.  Vazand acestea, de fiecare data cand ajungeam in fata, ceream vanzatoarei sa-si puna si cealalta manusa,   Dupa cateva grimase, priviri urate, chiar si comentarii (de genul “credeti ca daca-mi pun eu manusa e mai bine…pai, astea au stat prin spate, le-au atins altii si fara manusi”), ma serveau si plecam dorindu-mi sa nu imi rup gatul de atatea ganduri “bune” de la vanzatoare.  Cred ca eram un subiect bun de barfa pentru vanzatoare.

Reactia lor ma face sa cred ca sunt singura clienta care le cere sa foloseasca ambele manusi.  Uneori, chiar ma simteam ciudat fie datorita reactiilor vanzatoarelor fie datorita celor ale clientilor din jur care nu prea intelegeau ei ce vroiam eu.  Si uite asa, incet, incet, am ajuns sa cumpar din ce in mai rar de la raionul de mezeluri al magazinului Marius.   

Aseara, fortata de imprejurari, m-am asezat din nou la coada.  Povestea s-a repetat.  De data aceasta, vanzatoarea nu a mai comentat, nici macar nu s-a mai uitat la mine.  In schimb, si-a arcuit sprancenele intr-o dorinta vadita de a-si afisa dispretul fata de cererea mea.  Whatever!!  Mi-am luat preparatele si am plecat multumita.  Sper ca in weekend sa ajung la vreun supermarket si sa imi cumpar ce-mi trebuie de acolo.

Oricum, stau pe ganduri daca sa sun la OPC sau nu.  Probabil ca e doar o chestiune de timp.  Stiu ca ce se intampla la magazinul Marius nu e un caz singular.  Nici nu ar fi mare problema daca igiena ar fi ceva mai apreciata, iar vanzatoarele un pic mai “client-oriented”…pana una alta, 0800.080.999 pare sa fie o alternativa viabila.  In fond si la urma urmei, drumul lung incepe cu pasi mici…

Am avut ocazia sa lucrez in consultanta de management la o multinationala care si-a deschis oficial birou in Romania anul trecut, desi birou e mult spus.  Nu ii voi da numele, dar va pot spune ca este printre primele companii de consultanta de management din lume cu o indelungata istorie in spate.  

Din punct de vedere al programelor utilizate, in consultanta de management la putere se afla Powerpointul si asta pentru ca in cadrul unui proiect, rezultatele obtinute sunt prezentate clientului printr-o prezentare PPT.  Pana aici nimic deosebit.  Poate ca ar fi bine sa va spun cateva cuvinte despre consultanta de management.   Pe baza discutiilor avute cu numeroase persoane care lucreaza in domeniu, se pare ca a fi consultant de management inseamna a-l asista pe CEO (Chief Executive Officer) in a lua decizii care afecteaza viitorul intregii afaceri.  Cu alte cuvinte, daca se doreste imbunatatirea profitabilitatii, daca vine vorba de identificarea de oportunitati noi de piata, daca vorbim de reorganizare, restructurare, integrare post-achizitie, iti chemi un consultant de management.  Conform piramidei consultantilor (adica organizarea piramidala a tipurilor de consultanta existente in functie de domeniu si in functie de importanta), consultantii de management sunt cei mai de sus.  Ei reprezinta varful piramidei intrucat sunt cei mai scumpi, consultanta este indreptate de regula catre cel mai inalt nivel al companiei(de ex.: CEO, CFO, COO, etc.), iar serviciile oferite sunt de natura sa restructureze sau chiar sa schimbe intregul mod de abordare al unei afaceri, samd.  E o meserie interesanta sau cel putin asa ar fi trebuit sa fie. 

Va spuneam mai sus ceva despre Powerpoint.  In strainatate, intr-o firma de consultanta de management exista departamente specializate care fac designul slide-urilor de prezentare si exista departamentul consultantilor, cei care gandesc continutul slide-urilor de prezentare.  In cadrul firmei unde lucram, in toate birourile din celelalte tari existau aceste doua departamente.  In principiu asa ar trebui sa fie si in Romania, numai ca aici se poate si altfel, aici la romani putem avea un singur departament multidisciplinar.  Doar aici pot consultantii sa stranga datele primare, sa le trieze, sa faca analiza lor, sa le interpreteze, sa gaseasca alternative de solutii pentru problema clientului, doar aici pot sta ore intregi sa migaleasca slide-urile de prezentare pentru a se asigura conformitatea cu standardele fimei mama.  Desi nu sunt o incepatoare in PowerPoint, va rog sa ma credeti pe cuvant ca asezatul in slideuri iti mananca o gramada din timp. 

Norocul meu ca fostii mei sefi s-au gandit si la asta si ne-au impus un program fix de la 8.30 la 8.    Ma intreb cand iti mai dezvolti gandirea analitica, cand apuci sa inveti tehnici de analiza noi, cand te documentezi…?!?  ah, desigur in cele 12 ore de munca…

In viata mea nu am simtit ca ma duc cu sila la munca asa cum m-am simtit acolo. Pe langa aceste neajunsuri, senior managerul biroului facea si pe vardistul si ne urmarea orice miscare: cand ajungea fiecare, cat a intarziat, ce a facut, etc si raporta mai departe. 

Dar partea mai buna abia acum urmeaza.  Country managerii sunt evaluati in functie de rezultate sau mai bine zis pe baza unei analize cost/beneficiu.   Astfel, fiecare tip de cheltuiala conteaza de la femeia de serviciu pana la hartia igienica care uneori lipsea la toaleta.  Biroul era si el un impunator apartament aflat la etajele superioare ale unui bloc pe Magheru.  Cand am fost la interviu, nu am fost chemata la sediul firmei, ci la un hotel inalt din centrul Capitalei, asa ca nici prin cap nu mi-e trecut ca ar fi vorba de asemenea conditii.  Oricum, nu pot sa va spun ce zgomot infernal era in fiecare zi.  Numai bun sa te concentrezi.  Ah, si sa nu va imaginati ca existau termopane sau altceva.   Curatenie se facea de doua ori pe saptamana, in rest, tot consultantii trebuiau sa faca curat.  Aveti grija pentru ca evaluarea anuala tine cont si de aceste abilitati. 

In ceea ce priveste partea profesionala, cel mai mult veti invata sa faceti slide-uri.  Mi-am testat un coleg cu o intrebare despre o clasificare ce se afla intr-un slide trimis unui client.  N-a stiut sa-mi raspunda, dar mi-a zis ca acel slide i-a fost dat de-a gata de catre country manager si ca nu conteaza prea mult.  Grozav, mi-am zis, that’s a true learning environment.  A fost educativ, dar in sensul negativ.  Adica “acesta nu este consultanta de management”.   Refuz sa cred ca in consultanta de management iti petreci 60%-70% din timp facand slide-uri.  Restul se imparte in barfa de birou, scanat ziarele si dezvoltarea afacerii (adica trimiterea de scrisori de prezentare catre diverse companii).

Dar m-am linistit.  Mai exista si alte firme pe piata care fac consultanta de management si unde conditiile sunt decente.  voi reveni cu cateva sfaturi sau tips and trisks…for management consultancy.

 Sunt inca in stare de soc dupa ce am urmarit aceste imagini.  Este inadmisibil, este strigator la cer modul in care aceasta fata a fost lasata de moara.

Nu pot sa cred ca politistii romani nu stiu sa acorde primul-ajutor.  Nici macar nu s-au uitat la ea.  A fost suficient faptul ca au chemat salvarea.  Suficienta atentie in conditiile in care trecea Tariceanu pe acolo.  Un om a murit, dar macar Tariceanu nu a fost blocat in trafic.

In astfel de momente sunt dezgustata de faptul ca traiesc in tara asta de ….t! Tariceanu nu sta in trafic, nevasta-sa are shopping si alte “ocupatii profesionale” si isi cheama politistii acasa sa-i faca poze de buletin.  Nu simt decat greata si frustrare pentru ca stiu ca nu pot face nimic.  Ce s-a intamplat cu aceasta fata este revoltator si rusinos!  Dar acesta este nivelul de educatie si civilizatie in Romania, in Romania noastra de doi lei…

Ieri seara am fost la restaurantul Philippe.  Era ora 18.00 si in afara de alte doua mese, tot restaurantul era gol.  La intrare trei ospatari.  Mi-am zis ca o sa mearga repede, insa colega cu care eram m-a avertizat ca servirea dureaza cam mult.  Am riscat si am ramas.  Nici nu ne-am asezat bine la masa ca unul dintre ospatari ne-a si intrebat daca vrem ceva de baut.  I-am zis ca vrem sa ne uitam in meniu mai intai si o sa comandam dupa aceea.  In timp ce ma uitam pe meniu, mi-am adus aminte ca vazusem pe o mica tabla in fata restaurantului un meniu al zilei, dar cum trecusem repede nu retinusem alte detalii.  Ii fac semn ospatarului sa vina sa ne ia comanda. Vine si asteapta.  Incep sa-l intreb ba de o supa, ba de niste ficatei, etc.  Imi raspunde cam plictisit.  Imi aduc aminte de meniu si il intreb.  Aaah, brusc isi aduce aminte si el.  Au un meniu compus din supa, fel principal, salata si o bautura, totul la doar 22  RON. 

Eu: K…(si in timpul acesta inchid meniul si vreau sa incep sa comand)

El: dezaprobator…pai, ce, k? ce ramane, ca nu ati fost foarte clara…

Eu: deja iritata…nu am fost foarte clara pentru ca nu am comandat inca.  Vreau meniul zilei.

Cu regret trebuie sa spun ca mancarea, desi buna, a venit foarte greu.  Am ramas impresionata negativ de acest lucru, mai ales ca restaurantul era aproape gol.  E posibil ca tocmai din cauza faptului ca era gol, nu aveau mancarea pregatita. E posibil.  

Comportamentul osaptarului m-a dezamagit, desi nu e prima data cand mi se intampla in restaurantele bucurestene.  M-as fi asteptat sa-mi recomande chiar el meniul zilei sau macar sa mentioneze ca au asa ceva.  Avand in vedere ca mancarea a fost acceptabila, vi-l recomand daca aveti timp cel putin 2 ore pentru o masa.   Ah si sa nu uit…desi aveau muzica, pe fundal s-a auzit intruna un tiuit, de altfel, destul de deranjant.

La polul opus, din punct de vedere al serviciilor prestate de ospatari, acum ceva timp am fost la Silvius, restaurant renumit odinioara pentru cel mai bun Tiramisu din Bucuresti.  Daca ospatarul de la Philippe abia isi aducea aminte ce mai e prin meniu, cel de la Silvius nu prididea cu recomandarile, nu stia cum sa-ti prezinte mai bine toate felurile din meniu.  Singura parte mai putin placuta a fost faptul ca toate aceste recomandari le facea pe un ton ridicat, plin de emfaza si vorbind foarte tare.   Atat de tare, incat atunci cand au venit alti clienti si s-au asezat la o masa in coltul opus celui in care stateam noi, il auzeam foarte bine pe mult prea-informatul ospatar.  Per ansamblu, mi s-a parut un pic prea teatral. 

Concluzionand, la Silvius mancarea a fost foarte buna, desi preturile sunt un pic cam piperate.  Una dintre prietenele mele, dupa ce i-am povestit cum a fost, mi-a zis ca e posibil sa fie asa de scump pentru ca probabil ospatarii aceia sunt actori, si atunci s-ar explica mai multe. :) 

Apropo de Tiramisu. Am luat acasa doua portii, dar au fost foarte mici.  Nu mai tin minte cu exactitate cat e unul, cred (vorbesc din aminteri) ca 12.5 sau 16 RON, dar, indiferent de pret, portiile au fost mici.  

O reclama din Marea Britanie care isi propune sa atraga atentia soferilor si asupra altor categorii de participanti la trafic, mai exact asupra biciclistilor.

Eu una m-am distrat copios…enjoy…reclama made in Romania @ DDD

Am lucrat in multinationale, in firme romanesti, am lucrat pentru un antreprenor american si am lucrat si pentru firme nemtesti.   (specialistii HR ar spune probabil ca sunt un job-hopper clasic. ) Am castigat ceva experienta in decursul acestor perindari, dar am remarcat si cateva aspecte interesante:

- Romania continua sa atraga multinationalele nu numai prin prisma oportunitatilor de afaceri, dar si datorita oamenilor, in general, bine pregatiti si platiti sub media celor din Vest;

- Desi apreciaza cele mentionate mai sus, strainii manifesta uneori o atitudine condescendenta fata de romani, fata de mediul romanesc, in general. Inteleg ca avem foarte multe lucruri pe care le putem invata de la ei.  Cu toate acestea, inteleg si faptul ca noi avem doar cativa ani de capitalism spre deosebire de ei.  Conditionarea istorica este mai mult decat o scuza, este o explicatie a intregii situatiei in care se gaseste aceasta tara, incepand cu nivelul de civilizatie al oamenilor pana la gradul de dezvoltare economica.  Si mai stiu ca, de regula, oamenii superiori sunt ei insisi constienti de atributele lor si asta ii face sa adopte un comportament de cele mai multe ori catalogat drept modest sau, pur si simplu, de bun simt.  Dar poate ca in loc de superioritate, ar trebui sa vorbim de orgoliu, si in acest caz s-ar explica mai multe.

- Romanii sunt inteligenti, dar ca angajati manifesta de cele mai multe ori o supunere (uneori sora cu umilinta) de neinteles fata de tot ceea ce inseamna autoritate, mai ales  daca e vorba despre sefi straini; totul este inglobat in vastul concept de ”respect”;  sa fie asta oare vreo ramasita de urma comunismului?  Eu una nu pot sa-mi explic de ce in loc sa-i spui sefului X ca ai o problema cu el, preferi sa-l barfesti impreuna cu colegii.  In loc sa discuti, preferi sa stai dupa colt sa te plangi, sa acumulezi nervi, frustrari si sa faci haz de necaz atunci cand iesi la o tigara.  As vrea sa pot spune ca este un comportament incidental ceea ce am descris mai sus, dar, din pacate, am intalnit deseori asemenea situatii in firmele prin care am lucrat.  Este trist pentru ca probabil aceasta reprimare provine din neincrederea in fortele proprii, din frica de a nu-ti pierde locul de munca.

- Si am mai remarcat un lucru: romanii nu stiu ce inseamna solidaritate, lucru in echipa.  Sunt cuvinte care ar trebui sa fie pline de semnificatii, dar care la noi sunt aruncate in deradere pe CV-uri pentru a umple spatiile goale.  Sunt cuvinte pe care le uitam atunci cand lucram zi de zi, dar pe care brusc ni le aducem aminte cand trebuie sa sustinem o prezentare corporatista.  Presupun ca si aceasta atitudine are legatura cu modul in care am trait inainte de ‘89.  Acum fiecare vrea sa iasa in fata, sa ii fie recunoscute meritele, sa fie lider, sa deprinda abilitati de “leadership”.  Toti vor sa fie manageri, CEO-s.  Pentru multi, munca in echipa nu inseamna nimic altceva decat un grup de persoane care lucreaza avand un set de obiective individuale in cadrul unui proiect comun.   In afara de proiect, singurul lucru pe care il mai au in comun este dorinta arzatoare de a se evidentia in fata sefilor.

Aceasta este realitatea in care traiesc multi dintre angajatii romani. 

 Am fost la teatru in weekend si am vazut “Triumful dragostei“(autor Marivaux) la Bulandra.  Atunci cand am luat biletele, casiera mi l-a prezentat ca fiind o comedie draguta.  Trebuie sa recunosc ca pe alocuri a fost amuzanta dar parca statutul de comedie nu i l-as da…adica, daca ce-am vazut eu e comedie, atunci “O scrisoare pierduta” ce mai e?!?  Piesa este despre printesa Leonidas, actuala conducatoare a tarii, care se da drept Phocion, un tanar aparent dornic sa afle cat mai multe despre ratiunile vietii in calitate de invatacel al unui vestit filosof Hermocrat.   In realitate, printesa doreste sa-l ademeneasca pe Agius, tanarul baiat crescut de filosoful Hermocrat de la varsta de 8 ani aflat intr-o izolare totala in casa acestuia si care era, de fapt, adevaratul mostenitor al tronului. 

Astfel, printesa Leonidas se infiltreaza in casa filosofului Hermocrat si reuseste sa-l faca pe Agius sa se indragosteasca de ea.  In acelasi timp insa, pentru a putea ramane in casa filosofului este nevoita sa sa dea drept Aspasia, o tanara foarte indragostita de Hermocrat.  Si pentru ca itele sa fie si mai incurcate, pana si “tanarul Phocion” ajunge sa-i promita dragostea eterna surorii lui Hermocrat, Leontine.

Dupa momentul ilar in care toate cele trei persoanje de mai sus (i.e., Leontine, Hermocrat, Agius) asteptau sa se casatoreasca fie cu Phocion, fie cu Aspasia, adevarul iese la iveala.  Hermocrat si Leontine, sora lui, afla cu durere ca totul nu a fost decat o minciuna, dar cum dragostea trimufa, Agius o iarta pe asa-zisa Aspasia si se casatoreste cu printesa Leonidas :).

Subiectul principal al piesei este dragostea, este despre faptul ca atunci cand te prinde in mrejele ei, dragostea este nimicitoare.  Nici macar cele mai ilustre si iluminate minti, nici cei mai rationali dintre noi nu se pot opune fortei cu care ea vine si iti schimba viata si iti da toate planurile peste cap.  Din pacate, asa cum am vazut si in piesa, atunci cand iubesti mintea iti este parca acoperita de un val protector, de o ceata nedefinita ce te impiedica sa treci prin filtrul ratiunii comportamentul si sentimentele celeilalte persoane.  De aceea, atunci cand iubesti, risti.  Uneori pierzi, vezi Hermocrat, uneori mai si castigi, vezi Agius.  Pe de alta parte, eu una ma indoiesc si de asa-zisa dragoste pe care printesa Leonida i-o poarta lui Agius.  La urma urmei, toate actiunile ei au dus la asigurarea si consolidarea tronului…travestiul, riscurile asumate au fost facute din dragoste, recunosc, dar poate din dragoste de tron…  

Marian Ralea l-a jucat pe filosoful  Hermocrat si pot sa spun ca mi-a placut cel mai mult.  A jucat cu convingere rolul, iar momentele in care simtea ca i se moaie genunchii datorita emotiilor puternice pe care i le transmitea tanara Aspasia au fost redate cu multa expresivitate.  Coloana sonora a fost interesanta, dar parca in locul decorurilor albe as fi preferat ceva mai multa culoare.  Probabil ca scopul decurului minimalist este evidentierea jocului actoricesc si a intrigii piesei.

Per ansamblu, a fost o piesa buna, dar nu una care sa imi placa foarte mult.  Saptamana viitoare ma duc la Oblomov.  Am citit in liceu cartea si astept cu nerabdare sa vad si piesa, mai ales ca are o distributie de exceptie (Mihai Constantin, Sebastian Papaiani) si a luat si foarte multe premii.

De cateva saptamani, in fiecare dimineata, trebuie sa gasesc loc de parcare in centru, mai exact pe Bulevardul Nicolae Balcescu (zona Galeriilor Orizont,  Institutul de Arhitectura Ion Mincu).  In zona sunt foarte multe parcari si implicit locuri de parcare disponibile, dar contra cost, evident.  La fel de evident este faptul ca nu prea renteaza sa parchezi 21 de zile intruna la Dalli, asa ca va pot spune ca exista o concurenta acerba pentru locurile de pe trotuare.

La un moment dat am facut o cercetare amanuntita a potentialelor locuri de parcare de pe spatiile publice.  Asa am remarcat ca in fata Galeriilor Orizont exista loc sufficient cat sa incapa vreo trei masini, drept si prin urmare, atunci cand am avut ocazia (adica pe la 8 dimineata), am parcat acolo.  O zi.  A doua zi dimineata, iar gasesc loc liber, iar parchez acolo.  Cand am coborat din masina am remarcat ca pe trotuar era scris cu vopsea “Rezervat Galerie”.  K, mi-am zis eu,trotuarul asta e spatiu public, si chiar nu cred ca platesc ei pentru aceste locuri.  Gandind acestea, am inchis masina si am plecat spre birou.

Aceeasi zi, ora pranzului.  Cobor la masa.  Trec pe langa masina si stupoare…. nu numai ca aveam stergatoarele ridicate, dar pe partea dreapta a parbrizului imi lipisera un A3, cu lipici dintr-acela alb, pe care scrisesera urmatoarea instiintare: “Parcarea interzisa”.   

Am procedat in mod organizat. 

Pasul I. Mai intai am intrat in galeria si am intrebat daca stiu cine a mi-a lipit hartia aceea pe parbriz. Doamna vanzatoare mi-a explicat ca nu ar sti (in acel moment, marmot de langa ea invelise déjà 3 ciocolate) dar ca acela este locul de la galerie si ca nu e frumos din partea mea sa parchez  acolo.  Ba mai mult, mi-a mai zis ea, este inadmisibil ca sefa ei sa vina la 11 si sa nu gaseasca locul ei de parcare si chiar sa fie nevoita sa plateasca pentru a parca.  La toate acestea, nu am avut decat o replica:  “Platiti pentru aceste locuri de parcare?” Raspunsul ei: “sunt locurile galeriei, pentru artisti, pentru clienti, ei unde sa parcheze daca vin la noi?”  Am mai intrebat o data acelasi lucru. Rapunsul a fost invariabil acelasi.  Si atunci mi-am dat seama ca nu platesc. 

Mentionez ca in fiecare zi in intersectia strazii Dobrescu cu bd-ul Nicolae Balcescu exista politisti care dirijeaza circulatia.

Pasul II.  M-am dus la domnul politist si l-am rugat sa ma ajute cu problema descrisa mai sus.  Polististul a fost amabil si a venit sa discute cu cei de la galerie.  Din galerie au iesit “doua doamne” care m-au facut “nesimtita” pentru ca parchez pe locurile “institutiei” care este magazinul “galeriile orizont”.  Politistul a intrebat-o pe respectiva daca se platesc aceste locuri de parcare. Eiii…locurile sunt ale galeriei, institutia “unde vin ambasadori, diplomati”…citez din spusele vanzatoarei. :)  Normal ca au trebuit sa-mi lipeasca hartia pe parbriz…atatia clienti, atatia ambasadori, artisti, oameni de vaza, de cultura ai tarii si nu numai au dorit sa intre in galerie si datorita masinii mele s-au razgandit…

Politistul deja iritat de turnura conversatiei ii spune “pai, cum, doamna, daca imi parchez si eu masina aici, la fel imi faceti?” Si pentru ca parcare iti ia mintile, vanzatoarea se arunca si scapa porumbelul “da”.  Politistul: “Ei, nu zau”.  Dupa care imi spune omul ca daca vreau sa fac reclamatie imi chema un echipaj de la sectie.  Si am facut.  Au venit oamenii si am aflat ca nu plateau niciun loc de parcare si ca nu aveau dreptul sa interzica parcarea nimanui, daramite sa mai atenteze si la masina omului.  Au plecat politistii dandu-mi dreptate si spunandu-le celor de la galerie ca nu au dreptul sa le interzica oamenilor sa parcheze pe trotuarul din fata galeriei, ma scuzati, institutiei.

Am mai apucat sa parchez acolo vreo 2-3 zile pentru ca dupa aceea au inceput sa apara in mod misterios niste stalpi.

Mai sa fie…ceva nu e in regula…si dom’le am avut dreptate, romanu e inventiv, dar in cazul de fata si nesimtit…initial am crezut ca cei de la galerie au pus stalpii ca sa nu mai poate parca nimeni, dar nu! ei sunt mai inteligenti de atat…si-au pus stalpi pe toata portiunea de trotuar, dar unul e cu lacat, adica poate fi scos. Si uite asa poate sa-si parcheze sefa institutiei Galeriile Orizont Mercedesul cand vine la munca la ora 11.  Jos palaria…in fata unei asemenea lipse de bun simt.

Traim in Romania si asta se pare ca ne ocupa tot timpul.  Apropo, saptamana viitoare o sa-mi ocup si eu timpul chemand politia pentru ca nu cred ca autoritatile locale monteaza mai nou stalpi cu lacatele…o sa va tin la curent…

Imi cer scuze pentru calitatea pozelor, dar au fost facute cu telefonul.  Oricum, cred ca acum poate vedea oricine cum arata noile modele de stalpi cu lacat…ingenios, nu?